Concurs de proiecte teatrale neconvenvenționale


Concurs de proiecte teatrale neconvenvenționale în cadrul Bucharest Fringe, Ediția a Unsprezecea

Festivalul Bucharest Fringe Ediția a Unsprezecea organizează concurs de proiecte teatrale neconvenționale în perioada Iulie – Octombrie 2021. Proiectul sau proiectele finanțate vor beneficia de susținerea logistică și financiară a Teatrului Apropo și a Festivalului, urmând a avea Premiera în cadrul acestuia, în perioada 15-24 Octombrie 2021.

Festivalul încurajează artiștii aflați la debut (indiferent de vârstă), experimentul, inovația și curajul artistic. Având în vedere perioada dificilă pe care am traversat-o împreună, artiști și public, în cadrul call-ului de proiecte al Festivalului Bucharest Fringe vor fi încurajate ideile și producțiile care chestionează rolul publicului în cadrul convenției teatrale și care schimbă perspectiva asupra relației performer – spectator. Teatrul Apropo este un spațiu dedicat dramaturgiei contemporane, debutului și reinterpretării operelor clasice ale teatrului universal, care pune în centrul actului artistic experiența directă a spectatorului.

Condiții de participare: pot participa absolvenți de studii superioare de specialitate, din toate domeniile artelor spectacolului și a celor conexe (dans, multimedia, arte vizuale, film ș.a.), fără limită de vârstă. În cazuri excepționale participarea ne-profesioniștilor poate fi acceptată.

Mod de înscriere:

Argumentul proiectului: 2-4 pagini de text (preferabil în format word, times new roman 12, cu diacritice) în care ne explici motivația alegerii textului și a formulei de spectacol.
Textul de spectacol – în varianta originală sau adaptare cât mai apropiată de textul de repetiții și spectacol. Acolo unde acesta nu există aplicantul trebuie să trimită un sinopsis extins de minim 5 pagini în care să argumenteze subiectul și să dezvolte direcțiile de creație ale acestuia. Se acceptă proiecte fără text, în funcție de argumentul de la punctul unu (spectacole non-verbale, experimentale, instalații ș.a.)
CV-urile membrilor echipei artistice aduse la zi.
Bugetul Producției: un deviz estimativ sumar care să arate pe scurt cum vedeți modul de cheltuire a sumei acordate pentru producție. Adecvarea costurilor din buget reprezintă un criteriu de departajare. Nu există buget limită, dar încurajăm aplicații să nu depășeasă suma de 15.000 lei decât dacă există argumente puternic justificate pentru aceasta.
Opțional: orice alte informații sugestive pentru viziunea asupra proiectului sunt considerate extrem de folositoare (schițe de scenografie, de costum, de atmosferă ș.a.)
* Toate materialele solicitate trebuie trimise pe adresa de mail: comunicare@teatrulapropo.ro până cel târziu la data de 31 iulie 2021, ora 23:59. Pentru orice fel de întrebări sau nelămuriri vă puteți adresa organizatorilor la aceeași adresă de mail.

În evaluarea proiectelor și alegerea producției câștigătoare vor fi luate în considerare următoarele criterii:

1. Originalitatea – măsura în care proiectul propus este inovator în formă și/sau conținut. Măsura în care proiectul atinge temele propuse (relația artist-public în toate dimensiunile sale).

2. Încurajarea Debutului Artistic – pentru unul sau mai mulți dintre membrii echipei.

3. Sustenabilitatea – realismul bugetului, probabilitatea ca producția să aibă reprezentații de-a lungul unei perioade cât mai lungi de timp în sistemul teatral independent (număr de artiști în distribuție, durată, logistică).

Proiectul sau proiectele câștigătoare vor intra în repertoriul stagional al Teatrului Apropo, fiind susținute pentru o viață artistică cât mai îndelungată în sectorul independent.

Calendar concurs:

Depunere proiecte: 2 iulie – 31 iulie

Jurizare proiecte: 1-10 august

Interviuri cu echipele sau coordonatorii proiectelor nominalizate (la Teatrul Apropo): 10-15 august

Realizarea producției sau producțiilor câștigătoare: 15 august – 15 octombrie*

*Aplicanții își asumă responsabilitatea pentru respectarea calendarului, în așa fel încât producțiile să poată avea premiera în cadrul Festivalului Bucharest Fringe, 15-24 octombrie 2021.

Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent este un proiect organizat de Asociația TEATRUL.RO cu sprijinul A.F.C.N.

Notă: Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.