Identic natural
Marţi 04 decembrie 2018, 18:30Link bilete
IDENTIC NATURAL, proiect teatral care exploatează una dintre cele mai discutate teme contemporane: ce mâncăm. Un spectacol despre lipsa de informare în domeniul alimentației, despre dificultatea de a alege dintre sute de produse de același tip și dificultatea de a discerne între miile de păreri contradictorii.
Când preocuparea față de conținutul farfuriei devine mai importantă decât empatia, când nutriționiștii știu exact cât, ce, cum, când și de unde să mâncăm, când orice alegere ai face e, într-un fel, greșită, ce-ți rămâne în farfurie? – spectacolul IDENTIC NATURAL își propune să pună întrebări, nu să ofere soluții, să dea startul unei dezbateri despre alimentație, un dialog întemeiat mai mult pe argumente, date concrete și reale, păreri și nevoi ale oamenilor și mai puțin pe zvonuri și publicitate înșelătoare.
Cu sprijinul ART HUB/ Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane
Proiect cultural cofinanțat prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.
Durata: 1h